În sunet de colinde, copiii au împodobit cu globuri, lumini, beteală și bomboane bradul așezat în biserica parohială.
Totodată s-au făcut și repetiții în vederea fixării programului artistic, ce va cuprinde colinde și poezii, pentru sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
La final, copiii au primit prăjiturelele pregătite de către enoriași, portocale și alte daruri, în semn de prețuire, dar și ca răsplată pentru această activitate.
Părintele slujitor Neagu Mihail Fenelon a ținut un cuvânt catehetic despre importanța praznicului pe care îl așteptăm și despre frumoasele tradiții care trebuiesc păstrate și promovate de către tânăra generație.