Protopopiatul Calarasi

Sceneta Naşterea Domnului la Parohia Andolina
Sceneta Naşterea Domnului la Parohia Andolina
Sceneta Naşterea Domnului la Parohia Andolina
Sceneta Naşterea Domnului la Parohia Andolina
Sceneta Naşterea Domnului la Parohia Andolina

    În preajma Marelui Praznic al Naşterii Domnului, elevii de la Şcoala Gimnazială  din Andolina - Ciocănești  din Protopopiatul Călărași, au fost prezenţi din nou în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, Comuna Ciocăneşti, pentru a aduce bucurie părinţilor lor, precum şi tuturor celor prezenţi, în ziua de 21 decembrie 2017.        
Copiii au prezentat o scenetă pe tema Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, îmbinând limbajul mimico-gestual cu cuvintele Sfintei Scripturi, referitoare la marea minune de la Betleem.    
Spectacolul s-a bucurat de aprecierea celor prezenţi şi a bucurat pe toţi cei ce gândesc la educaţia celor ce mâine vor fi sprijinitorii maturi ai Bisericii Strămoşeşti.    
Prezent a fost și Moș Crăciun care a împărţit din belșug daruri, de sub pomul frumos împodobit de copii în biserică.
Toţi cei prezenţi, mari ṣi mici, s-au bucurat de darurile primite (dulciuri, jucării, haine și alimente).

Parohia Andolina